Mult asteptata primavara a venit. Primele raze de soare se strecoara in camera. Il privesti cum doarme ca si un copil mic si dintr-o data fata ti se umple de bucurie si fericire. Ochii plini de dragoste cu care il urmaresti sunt captivati de aceasta minunata fiinta langa care te-ai trezit in prima zi de primavara. Vrei sa il saruti, sa ii simti buzele moi si sa ii soptesti la ureche ceva atat de frumos.
Dar totusi nu, nu iti permiti sa il trezesti inca asa ca incerci sa te ridici din pat cu gandul ca ai putea pregati un mic dejun delicios..El insa nu te lasa sa pleci. Somnoros, da la o parte asternuturile incercand sa ajunga mai repede la tine, iti gaseste mana. Tresari si te intorci instantaneu. Iti zambeste ca si de fiecare data, strengaresc, si fara sa spuna nimic tu intelegi totul.
Te trage astfel mai aproape de el si incepe sa iti spuna ca adora mirosul tau, mereu acelasi dar totusi diferit. Te imbratiseaza cu dragoste, tu te joci cu mainile prin parul lui ciufulit si il saruti usor pe lobul urechii iar apoi il musti. Te gadila, incepi sa razi, rade si el cu tine...
PS: Poveste fara sfarsit. Si nu, nu se stie ce urmeaza....
"...
Mai lasa-mã un minut.
Mai lasa-mã o secunda.
Mai lasa-mã o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-mã o briza, o unda.
Mai lasa-mã un anotimp, un an, un timp."
(Nichita Stanescu - Viata mea se ilumineazã)
Un comentariu:
mai lasa-ma o briza, o unda...
Trimiteți un comentariu