ciocolata cu alune

Stii, am avut o zi grea, urmeaza inca una...2,3........

Para bergamota

Cateva ore bune de ceas.
Sunt tot aici, imi beau ceaiul de para bergamota incet, dar nu ma obosesc sa ii savurez gustul. Gandul imi zboara departe, tare departe. Stropii de ploaie imi alearga grabiti in ochi, simt o durere nedefinita, enigmatica care ma face sa imi pierd cumpatul. Frigul starneste in mine o senzatie fluctuanta.
Oscilez intre alb si negru, habar n-am unde este partea roz care ma salveaza de fiecare data si imi aduce pe buze vesnicul zambet sec pe care il folosesc de fiecare data cand este nevoie.
Oh, si parca totul se invarte in mintea mea,in jurul meu.
Ma intind din nou dupa ceasca de ceai, in speranta ca mi-ar putea fi de folos. O fractiune de secunda, atat mi-a trebuit ca sa o scap din mana deloc indemanatica.
Stupefiata, raman fixata cu ochii asupra cioburilor de pe covor. Imaginea cromatica este cu totul alta, atat de relevanta. Mainile tremurande incearca sa culeaga fiecare ciob in parte, dar sunt atat de agitate incat,fara sa vreau sa se intample asta......vad cum o pata de sange se intensifica in scurt timp si reuseste sa picteze totul in jur.
Asta a fost tot, nici nu se putea mai bine. Arunc lacatul care m-a facut sa tac atata timp si sa adun cate si mai cate in mine. Strig, chiar daca stiu ca nu are sens.

Il iau in brate pe NU pentru ultima data. Sper la mai mult, la fel si tu,nu-i asa?



“Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte”-Nichita Stanescu

nimic

Ti-am mai spus..nu ti-am mai spus? Degeaba incerci sa dai sfaturi din moment ce tu nu esti capabil sa te conformezi. Mi se pare o prostie pura, nimic altceva:|

PS: Ma disperi pur si simplu. Tu,tu,tu si tu. Defapt, ca sa fiu sincera ma simt ca dracu........

Iubitule, acesta este un ultim vals.

Iubitule, vad in ochii tai ce nu am mai vazut niciodata. Stelele, sute, se sparg in albastrul orbitor care reuseste de fiecare data sa ma hipnotizeze si sa ma tina captiva in eternul necunoscut al gandurilor mute.
Noaptea albastra .Impreuna cu tine. Ce n-as da sa fie astfel mereu.
Cat despre stelele naucitoare presarate cu o nuanta aurie de pulbere magica, intind mana in speranta ca as putea sa le culeg pe toate. Dar nu pot, fericirea pe care o transmit acestea este datorita prezentei tale. O simpla confuzie, o aberatie vizuala mai exact.
Stelele, totul v-a disparea in curand.
Strange-ma in brate, prinde-ma de mana si nu imi da drumul niciodata este tot ce imi doresc. Vino, sa dansam impreuna in incaperea obscura. Dorinta colosala din piept palpaie din ce in ce mai tare. Sangele imi strabate agil venele in timp ce tu imi devorezi o ultima farama de euforie.
Ne avantam in zefirul deplin al primaverii.
Si iata, pulberea de cristal se pierde pas cu pas in neantul uitat de lume.
Suntem pierduti. Nu mai simti nimic, decat mirosul florilor de cires.

trecut,unde esti?

Rascolind in cufarul plin de amintiri,
Fiorii iti alearga pe sina spinarii.
Trecutul iti invadeaza intimitatea.
Esti confuza, incerci sa distingi visul de realitate.
Inchizi ochii si cauti raspunsul la intrebarile fara sens care te framanta, dar fara folos. Gandul se departeaza usor spre un loc necunoscut.....
Totul in juru-ti este schimbat. Nu a mai ramas nimic din ceea ce a fost odata.
Aberatiile vizuale iti joaca feste iar tu te pierzi din nou in dezamagire.
De ce, toate s-au schimbat si mai exact cand?
Derulezi caseta trecutului. Unde este dovada concreta? doresti sa afli explicatia logica..
Nu intelegi insa nimic asa ca renunti.

Stii bine insa ca nu vei putea niciodata sa tii pasul cu timpul, iar acest lucru te framanta si iti da o senzatie asemanatoare cu cea a nerealizarii. Gresesti amarnic.

un fel de poveste fara sfarsit

Mult asteptata primavara a venit. Primele raze de soare se strecoara in camera. Il privesti cum doarme ca si un copil mic si dintr-o data fata ti se umple de bucurie si fericire. Ochii plini de dragoste cu care il urmaresti sunt captivati de aceasta minunata fiinta langa care te-ai trezit in prima zi de primavara. Vrei sa il saruti, sa ii simti buzele moi si sa ii soptesti la ureche ceva atat de frumos.
Dar totusi nu, nu iti permiti sa il trezesti inca asa ca incerci sa te ridici din pat cu gandul ca ai putea pregati un mic dejun delicios..El insa nu te lasa sa pleci. Somnoros, da la o parte asternuturile incercand sa ajunga mai repede la tine, iti gaseste mana. Tresari si te intorci instantaneu. Iti zambeste ca si de fiecare data, strengaresc, si fara sa spuna nimic tu intelegi totul.
Te trage astfel mai aproape de el si incepe sa iti spuna ca adora mirosul tau, mereu acelasi dar totusi diferit. Te imbratiseaza cu dragoste, tu te joci cu mainile prin parul lui ciufulit si il saruti usor pe lobul urechii iar apoi il musti. Te gadila, incepi sa razi, rade si el cu tine...

PS: Poveste fara sfarsit. Si nu, nu se stie ce urmeaza....


"...
Mai lasa-mã un minut.
Mai lasa-mã o secunda.
Mai lasa-mã o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-mã o briza, o unda.
Mai lasa-mã un anotimp, un an, un timp."

(Nichita Stanescu - Viata mea se ilumineazã)